Mai slab e mai bine. Mult mai slab nu e nici mai bine, nici mai sănătos.
Date despre anorexia nervoasă se regăsesc încă din perioada Helenistică (între 323 ÎH și 31 ÎH), constând în practici religioase de înfometare și continuă până în perioada medievală. Există personaje istorice bine cunoscute despre care se crede că ar fi suferit de anorexie nervoasă, printre acestea Caterina din Siena și Mary, Regina Scoției. Multe femei în acea vreme, mai ales în numele religiei catolice, se înfometau, crezând ca vor ajunge îngeri. Deși biserica a luat atitudine împotriva acestor practici, multe femei nu s-au mai putut opri din înfometare.
Primele însemnări medicale legate de anorexie sunt cele ale doctorului Richard Morton, în anul 1689. Cu toate acestea, această patologie este recunoscută pe larg abia în secolul 19. Cazuri izolate au mai fost descrise în literatură: în 1770 de către Timothy Dwight, în 1790 de către Robert Willan, în 1859 de către Louis-Victor Marce, în 1868 de către William Gull în The Lancet. In anul 1873, Sir William Gull, unul dintre medicii personali ai Reginei Victoria publică date mai amănunțite și sugestii de tratament referitoare la această patologie. De asemenea, tot el este și cel care stabilește termenul de anorexie nervoasă, cu origini în limba greacă: an – negare și orexis – apetit, care s-ar traduce ca absența apetitului de cauză nervoasă. Aceste date sunt publicate în același an și în Franța de către medicul Ernest-Charles Lasegue.
În anul 1978 Hilde Brunch publică o carte care atrage atenția asupra anorexiei nervoase: „Cușca de aur: enigma anorexiei nervoase” – „The Golden Cage: the Enigma of Anorexia Nervosa”. De asemenea, au existat evenimente sociale care au atras atenția asupra acestei patologii, cum ar fi decesul cântăreței americane Karen Carpenter în anul 1983, la vârsta de 32 de ani, secundar acestei afecțiuni.
Printre persoanele cu tulburări de alimentație există o rată foarte ridicată a suicidului, aceasta regăsindu-se însă și la rudele pacienților care suferă de tulburări de alimentație. Rata mortalității este extrem de ridicată printre persoanele cu tulburări de alimentație, la fiecare 62 de minute existând o persoană care decedează secundar complicațiilor apărute în urma tulburărilor alimentare. Dintre toate afecțiunile psihiatrice, anorexia nervoasă are cea mai mare rată de mortalitate, 5% per decadă.
Oamenii tineri cu vârsta între 15 și 24 de ani, care suferă de anorexie, au un risc de 10 ori mai mare de a muri, comparativ cu persoanele de aceeași vârsta sănătoase. Tulburările alimentare pot fi tratate cu succes și complet, însă doar 1 din 5 pacienți care suferă de aceaste afecțiuni ajunge să primescă tratament. Referitor la costurile privind tulburările de alimentație, în Anglia au fost estimate la 80-100 de milioane de dolari, față de suma globala de costuri, de aproximativ 1,26 miliarde de dolari anual.
Recente studii de epidemiologie a anorexiei arată o incidență de 8-13/100000 pe an și o prevalență de 0.3%. De asemenea, înca o dată se demonstrează afectarea femeilor într-un procent mult mai ridicat comparativ cu bărbații și a tinerelor adolescente, cele între 15 și 19 ani (mai mult de 40% din totalul celor care suferă de această boală).
În anul 2018, datele statistice globale arată că anorexia nervoasă este a treia boală cronică a adolescentelor. Un număr mai mare de cazuri este întâlnit la eleve (1-2%), studente (3.5%) și balerine (7%). În ceea ce privește rata de mortalitate, anorexia nervoasă are cel mai mare procent dintre toate bolile psihiatrice (11.5%) și depășește, de asemenea, alte boli grave ale adolescentului, cum ar fi astmul bronsic sau diabetul zaharat tip I. De fapt, mortalitatea în cazul anorexiei nervoase este de 12 ori mai mare decât a populației în general.
Deoarece tulburările alimentare și mai ales anorexia nervoasă presupun costuri crescute ale serviciilor de sănătate, au început să se realizezeze studii extensive și metaanalize pe aceste studii, atât pentru prevenție, cât și pentru optimizarea tratamentului acestor afecțiuni, cu scopul reducerii morbi-mortalității, cât și scăderii costurilor serviciilor de sănătate.
