Sistemul limfatic – parte a sistemului circulator, are rol activ în apararea imunitară a organismului și, de asemenea, ajută circulația, prin drenarea limfei (un lichid din corp).
Care sunt rolurile sistemului limfatic?
Sistemul limfatic îndeplinește, pe lângă cele doua funcții de bază, și alte roluri importante pentru menținerea unei stări bune de sănătate, și anume:
- protejează organismul de multe boli, atât infecțioase, cât și cronice degenerative ori cele cauzate de inflamații;
- transportă lichidul denumit „ limfă ” în organism, fapt ce conduce la eliminarea toxinelor, deșeurilor si a altor substanțe dăunătoare;
- de asemenea, sistemul limfatic are rol de a absorbi fluidele acumulate în exces;
- absoarbe grăsimea de la nivelul intestinului subțire, curățând astfel organismul, de factorii care îl pot afecta.
Ce este drenajul limfatic?
Drenajul limfatic (numit și presoterapie) reprezintă o terapie utilizată pentru:
- reglarea și îmbunătățirea circulației venoase și limfatice;
- hrănirea pielii și a regiunii subcutanate;
- regenerarea țesuturilor;
- influențarea metabolismului local;
- analgezie (ameliorarea durerii);
- reducerea edemelor.
Această terapie este des utilizată pentru tratamentul sau profilaxia celulitei, datorită efectelor sale pozitive asupra circulației și țesuturilor.
Cum se realizează drenajul limfatic și cum vă poate ajuta?
BTL-6000 Lymphastim reprezintă un dispozitiv terapeutic neinvaziv utilizat pentru îmbunătățirea circulației limfatice și sanguine în extremitățile superioare și inferioare.
Dispozitivul poate fi folosit pentru tratarea unor tulburări ale circulației sanguine periferice și limfatice, precum limfedemul, edemele posttraumatice și postchirurgicale și sindromul de picioare grele. Utilizarea lui este benefică la pacienții cu angiopatie diabetică, datorită acțiunii asupra sistemului circulator.
Drenajul limfatic are indicație și pentru ramura estetică și de întreținere corporală prin aplicații pentru:
- Celulită
- Detoxifiere
- Îmbunătățirea troficității pielii
- Lipoedem
- Îngrijirea post-liposucție
- Prevenirea venelor varicoase.
Dispozitivul funcționează pe principiul compresiei pneumatice intermitente, cunoscută și sub denumirea de presoterapie. Astfel, extremitatea care necesită tratament este introdusă într-o manșetă gonflabilă care, apoi, îi aplică un masaj terapeutic. Manșeta constă dintr-o serie de camere de aer independente care sunt gonflate într-un ciclu predefinit, conform necesităților clientului.
Care sunt contraindicațiile drenajului limfatic (presoterapiei)?
- Neuropatie sau plexopatie acută
- Edem pulmonar acut
- Traumatism acut al țesuturilor moi
- Probleme circulatorii: tromboflebită acută, tromboză venoasă profundă cunoscută (sau suspectată)
- Boli cardiovasculare decompensate
- Epilepsie
- Stări febrile
- Glaucom
- Insuficiență renală sau hepatică
- Afecțiuni ale glandei tiroide
- Boli infecțioase
- Limfangită
- Procese ocluzive ale căilor limfatice
- Osteosinteză sau proteză articulară în zona tratată
- Pacemaker
- Hipertensiune malignă
- Durere obscură în zona abdominală
- Sarcină patologică
- Boli tumorale
Există efecte secundare care pot apărea în urma presoterapiei?
Potențiale efecte secundare sunt următoarele:
- Intensificare temporară a durerii
- Peteșii
- Hematom
- Reacție vegetativă – pentru pacienții cu un sistem vegetativ sensibil
- Congestie limfatică – în zonele netratate
Înainte de aplicarea terapiei, pacientului i se va explica în ce constă această metodă și i se va solicita realizarea unei ecografii Doppler pentru a exclude riscul de existență a trombilor.