Articole

Recuperarea cardiacă post-transplant de cord
Pacienții care au trecut printr-o intervenție chirurgicală de transplant de cord reprezintă o categorie foarte fragilă de pacienți cu boli de inimă. În cazul acestora, recuperarea cardiacă se recomandă a fi inițiată imediat după externare. În urma transplantului, cordul este denervat, iar frecvența cardiacă va crește mai rapid la efort și va persista crescută pentru
Drenajul limfatic
Sistemul limfatic – parte a sistemului circulator, are rol activ în apararea imunitară a organismului și, de asemenea, ajută circulația, prin drenarea limfei (un lichid din corp). Care sunt rolurile sistemului limfatic? Sistemul limfatic îndeplinește, pe lângă cele doua funcții de bază, și alte roluri importante pentru menținerea unei stări bune de sănătate, și anume:
Recuperarea cardio-respiratorie - începutul călătoriei post-covid
Povestea pandemiei Covid nu este doar despre oamenii care trăiesc sau mor. Este de asemenea, despre oamenii care își revin încet, încet, cu pași mici și nesiguri. Este, totodată, despre micile victorii: despre bucuria de a respira fără ajutorul unui ventilator, despre nerăbdarea de a reveni alături de familie, despre speranța că momentul deprinderii de
Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului de Urgență “Bagdasar-Arseni” București împreună cu Clinica de Pneumologie a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, își propun să vină în sprijinul dezvoltării abilităților practice pentru studenții Facultății de Medicină și Facultății de Moașe și Asistență Medicală – specializarea Balneofiziokinetoterapie, care doresc să efectueze practica de vară în domeniul recuperării
TOP