Inima este un organ cavitar sub formă de con care se găsește între plămâni, cu vârful (apexul) orientat în jos, înainte și spre stânga. Inima este aproximativ de marimea pumnului dvs. strâns.

Funcția ei principală este de a trimite sângele în circulație, ea acționând ca o pompa. Debitul sau cantitatea de sânge pompată într-un minut este în medie de 5 litri.

Inima este alcătuită din țesut muscular, miocardul, un tip special de mușchi striat care nu se mai găsește în altă parte în organism. La exterior este învelită într-un sac dur de țesut fibros, numit pericard. Pericardul este format din două foițe între care se găsește un strat fin de lichid pentru a înlătura frecarea care apare prin contracția și distensia inimii.

Cum funcționează?

Celulele musculare de la nivelul inimii se pot împărți în două categorii: celule musculare obișnuite, „muncitoare” care formează masa musculară majoritară, și celule musculare mai speciale care formează sistemul de conducere al inimii, și care au o caracteristică foarte importantă: au capacitatea spontană de a emite și conduce impulsuri electrice care conduc în final la realizarea contracției musculaturii “muncitoare”.

Aceste celule care au capacitatea spontană de a emite impulsuri electrice se numesc medical celule „pacemaker”, adică sunt celule capabile să imprime inimii un anumit ritm/frecvență.

Sistemul de conducere electric al inimii este format din următoarele structuri:

• Nodul sino-atrial care emite, în mod fiziologic, impulsuri cu o frecvență de 60-100 bătăi pe minut (acest interval reprezintă, deasemenea, și numărul normal de bătăi ale inimii pe minut)
• Nodul atrioventricular
• Fasciculul His care se împarte în două ramuri principale, stâng și drept
• Rețeaua Purkinje

Inima și sistemul circulator

Inima este formată din patru cămăruțe sau cavități: două atrii și doi ventriculi. Aceste cavități, prin funcțiile pe care le îndeplinesc, împart inima în două jumătăți, dreaptă și stângă, astfel încât, frecvent, se vorbește despre inima dreaptă (atriul drept și ventriculul drept) și inima stângă (atriul stâng și ventriculul stâng). În mod fiziologic (normal), inima dreaptă comunică în mod direct cu cea stângă doar în cursul vieții intrauterine.

Comunicarea între cavitățile inimii se face prin intermediul unor structuri denumite valve. Acestea sunt constituite din niște foițe fibroase, subțiri, care imprimă sângelui un sens unic de circulație (îl împiedica să se întoarcă). Astfel, atriul drept comunică cu ventriculul drept prin intermediul valvei tricuspide, iar atriul stâng comunică cu ventriculul stâng prin intermediul valvei mitrale.

Vasele care pleaca de la inimă se numesc artere, iar cele care se întorc la inimă, vene. Arterele care pleacă de la inimă sunt: artera aortă care pornește din ventriculul stâng și artera pulmonară care pornește din ventriculul drept. La baza acestor artere se găsesc, desemenea, valvele aortică și, respectiv, pulmonară, care au același rol de a imprima sângelui un sens unic de circulație.

Venele care se întorc la inima stângă se numesc venele pulmonare, sunt în număr de patru și se deschid în atriul stâng. Venele care se întorc la inima dreaptă se numesc venele cave, sunt în număr de două, una superioară și una inferioară, și se deschid în atriul drept.

Prin artere circulă sânge oxigenat și substanțele nutritive, iar prin vene, sângele deoxigenat, cu dioxid de carbon și substanțe care trebuiesc îndepărtate din circulație. Aceasta regulă se aplică doar pentru circulația mare, și anume, pentru sângele care este pompat de inima stângă (atriul stâng -˃ ventriculul stâng -˃ artera aortă -˃ organe).

În ceea ce privește circulația mică (atriul drept -˃ ventriculul drept -˃ artera pulmonară -˃ plămâni) situația este exact pe dos: prin artere circulă sângele deoxigenat, care urmează să se oxigeneze în plămân, iar prin vene circulă sângele oxigenat care va fi dus de venele pulmonare în atriul stâng.